Baghiu Vasile - Cabinet individual de psihologie

   Vieţile noastre pot fi nişte dezastre şi asta numai din cauză că am întâlnit pe drum doar obiecţii şi critici, atitudini neprietenoase şi condamnare, marginalizare şi etichetare. Tot aşa cum vieţile acestea ale noastre, cu poveştile lor extraordinare de care uneori nici nu suntem conştienţi, pot fi pur şi simplu fericite, sau măcar mulţumitoare, prin înţelegere, sprijin, acceptare, bunăvoinţă, încurajare.

Se ș tie că obiceiul cititului este de folos pentru cunoa ș tere ș i comunicare, pentru dezvoltarea armonioasă a personalită ț ii ș i în ț elegerea vie ț ii. Nu foarte des auzim în schimb argumente care să pună în legătură cititul ș i sănătatea. Impactul acestei ocupa ț ii asupra stării de sănătate este totu ș i real ș i se bazează pe un mecanism simplu al experimentării emo ț iilor produse de confruntarea cu ideile, reflec ț iile, gândurile, sentimentele ș i situa ț iile expuse prin intermediul artei literare.        Astfel, un studiu publicat în 2011 arată că efectul lecturii unor fragmente de fic ț iune (probat prin metode de scanare a creierului în timpul lecturii) este acela ș i cu al trăirii „pe viu” a experien ț ei descrise (1). Alte cercetări recente au arătat că identificarea cu personajele fictive îmbună­tă ț e ș te abilită ț ile sociale ș i capacită ț ile empatice (2).

Relativ de dată recentă, terapia narativă are la bază principii care pot fi aplicate în multe domenii (educa ț ie, medicină, artă etc.), inclusiv în îngrijirile nursing. Astfel, separarea problemei de persoană, întâietatea experien ț ei persoanei în fa ț a „expertizei” terapeutului, practica „martorului extern neimplicat” ș i „excep ț iile” (unique outcomes)   pot avea conexiuni cu aspecte din practica nursing , în sensul general al separării identită ț ii de pacient de aceea de persoană aflată la un moment dat sub influen ț a unor probleme de sănătate.

Profesorii sunt expu ș i unor factori de risc pentru sănătate despre care se vorbe ș te public prea pu ț in. Munca didactică ț ine, evident, de voca ț ie ș i adesea acesta este singurul aspect care îi motivează pe cei ce ș i-au luat asupra lor misiunea nobilă de a-i educa pe copii ș i tineri. Din păcate însă, statutul profesorilor în societatea noastră este în cădere. Prost remunera ț i, desconsidera ț i uneori chiar de la nivelul cel mai de sus al statului, majoritatea continuă să- ș i facă datoria pe drumul unui fel de apostolat care ar merita mai mult sprijin din partea noastră. 

Discu ț iile privind educa ț ia pentru sănătatea sexuală în ș coli, controversate inclusiv pe plan mondial, au fost aduse în prim-plan ș i la noi. Începând din anii nouăzeci, apari ț ia epidemiei HIV-SIDA le-a impus cadrelor didactice, dar ș i asisten ț ilor medicali, medicilor ș i psihologilor, să sus ț ină cursuri în care, pe lângă informa ț ii despre această boală, le vorbeau elevilor despre sexualitate, contracep ț ie ș i mijloace de protec ț ie împotriva bolilor cu transmitere sexuală.      În învălmă ș eala metodologică ș i etic-deontologică de atunci, la care s-a adăugat ș i un entuziasm lipsit de spirit critic pentru tot ceea ce venea din Occident, lectorilor le era greu să ț ină cont de necesitatea adecvării discursurilor la vârsta elevilor. Astfel, nu rareori, ei explicau unor copii de clase primare detalii cel pu ț in nepotrivite, iar metodele demonstrative erau de asemenea jenante. Evident, totul spre deruta ș i tulburarea sufletească a bie ț ilor copii. Cu mici modific